Petele albe de pe cabina de duș, baterii sau pahare sunt asociate aproape automat cu apa dură și depunerile de calcar.
De multe ori, aceasta este într-adevăr cauza.
Dar ce se întâmplă atunci când ai instalat un dedurizator, ai verificat apa și duritatea a scăzut, însă după uscarea picăturilor încă observi urme albe pe sticlă?
Înseamnă că dedurizatorul nu funcționează?
Nu neapărat.
O apă corect dedurizată poate lăsa în continuare urme după evaporare. Diferența importantă este că acestea nu sunt neapărat depuneri de calcar și, de regulă, se îndepărtează mult mai ușor.
De ce rămân pete după ce apa se usucă?
Apa conține diferite minerale și săruri dizolvate.
Când o picătură de apă ajunge pe cabina de duș, pe un robinet sau pe un pahar, apa începe treptat să se evapore.
Apa se evaporă, dar substanțele dizolvate rămân.
După repetarea acestui proces, reziduurile pot deveni vizibile sub forma unor pete sau depuneri.
Le observăm cel mai ușor pe:
- cabine de duș;
- baterii și robinete;
- pahare și veselă;
- chiuvete;
- faianță;
- obiecte sanitare;
- fierbătoare și cafetiere.
Compoziția și comportamentul acestor depuneri depind însă de compoziția apei.
Când petele albe sunt provocate de apa dură
Duritatea apei este determinată în principal de prezența ionilor de calciu și magneziu.
În România, duritatea este exprimată frecvent în grade germane – °dH.
Cu cât valoarea este mai mare, cu atât apa conține o cantitate mai mare de calciu și magneziu și are un potențial mai ridicat de formare a depunerilor.
Fenomenul devine foarte evident acolo unde apa este încălzită, motiv pentru care calcarul apare frecvent în:
- boilere;
- centrale termice;
- schimbătoare de căldură;
- mașini de spălat;
- mașini de spălat vase;
- cafetiere;
- fierbătoare.
Pe baterii și pe sticla cabinei de duș observăm problema sub forma unor pete care, în timp, pot deveni aderente și dificil de îndepărtat.
Dar dacă apa este dedurizată și petele albe continuă să apară?
Aici apare o confuzie foarte frecventă.
Dedurizarea nu înseamnă demineralizare.
Un dedurizator clasic utilizează o rășină schimbătoare de ioni.
În timpul funcționării, rășina reține în principal ionii de calciu (Ca²⁺) și magneziu (Mg²⁺) și îi înlocuiește cu ioni de sodiu (Na⁺).
Astfel:
calciul și magneziul scad → duritatea scade → concentrația de sodiu crește.
Sodiul și celelalte săruri dizolvate nu dispar atunci când picătura de apă se evaporă.
Prin urmare, chiar și apa corect dedurizată poate lăsa urme albicioase după uscare.
Acest lucru nu demonstrează automat că dedurizatorul nu funcționează.
Calcar sau urme lăsate de apa dedurizată?
Există o diferență practică importantă.
Depunerile de calcar
În cazul apei dure, depunerile tind să:
- adere la suprafețe;
- se acumuleze progresiv;
- formeze cruste, mai ales în zonele încălzite;
- fie mai dificil de îndepărtat;
- necesite frecvent produse acide pentru curățare.
Urmele lăsate de apa dedurizată
Reziduurile provenite din sărurile solubile rămase după evaporarea apei sunt, în general:
- mai puțin aderente;
- mai ușor de șters;
- vizibile mai ales acolo unde picăturile sunt lăsate să se usuce;
- diferite de crusta dură caracteristică depunerilor de calcar.
Prin urmare:
pată albă ≠ automat calcar
Dacă duritatea apei după dedurizator este foarte mică, dar pe sticlă rămâne o urmă albă care se șterge ușor, aceasta poate proveni din sărurile solubile rămase în apa tratată, inclusiv cele asociate sodiului.
De ce crește sodiul după dedurizare?
Creșterea concentrației de sodiu depinde de cantitatea de duritate pe care dedurizatorul o elimină.
Cu cât apa brută este mai dură, cu atât trebuie îndepărtată o cantitate mai mare de calciu și magneziu.
În schimbul acestora, rășina introduce o cantitate mai mare de sodiu în apă.
Pentru calculele uzuale putem folosi următoarea relație:
1 °dH de duritate eliminată ≈ 8,2 mg/L sodiu adăugat
De aici rezultă:
Sodiu adăugat (mg/L) ≈ duritatea eliminată (°dH) × 8,2
Este important să folosim duritatea eliminată, nu automat duritatea inițială.
Exemplu de calcul
Să presupunem că analiza apei brute indică:
Duritate inițială = 25 °dH
După dedurizare măsurăm:
Duritate reziduală = 2 °dH
Dedurizatorul a eliminat:
25 − 2 = 23 °dH
Calculăm sodiul adăugat:
23 × 8,2 = aproximativ 189 mg/L Na
Prin urmare, procesul de dedurizare a adăugat în acest exemplu aproximativ:
189 mg/L sodiu
Dar acesta nu este neapărat sodiul total din apa care ajunge la robinet.
Trebuie luat în calcul și sodiul existent în apa brută
Apa poate conține sodiu înainte de a intra în dedurizator.
Dacă, în exemplul anterior, analiza apei brute indică:
Sodiu inițial = 20 mg/L
iar dedurizarea adaugă aproximativ:
189 mg/L
putem estima:
20 + 189 = aproximativ 209 mg/L sodiu
Prin urmare:
Sodiu final estimat = sodiu inițial + sodiu adăugat prin dedurizare
În acest exemplu am ajunge la aproximativ 209 mg/L.
Valoarea parametrică stabilită pentru sodiu în apa destinată consumului uman este de 200 mg/L.
Aceasta este o valoare parametrică pentru calitatea apei, nu trebuie interpretată ca un prag simplu de toxicitate.
Cu cât apa este mai dură, cu atât dedurizarea poate introduce mai mult sodiu
Această relație devine importantă în cazul apelor cu duritate foarte mare.
De exemplu, dacă eliminăm complet:
| Duritate eliminată | Sodiu adăugat aproximativ |
|---|---|
| 5 °dH | 41 mg/L |
| 10 °dH | 82 mg/L |
| 15 °dH | 123 mg/L |
| 20 °dH | 164 mg/L |
| 25 °dH | 205 mg/L |
| 30 °dH | 246 mg/L |
| 35 °dH | 287 mg/L |
| 40 °dH | 328 mg/L |
Aceste valori reprezintă sodiul adăugat prin schimbul ionic, la care trebuie adăugat sodiul existent deja în apa brută.
De aceea, în cazul unei ape foarte dure care este utilizată și pentru băut, concentrația de sodiu merită luată în considerare atunci când proiectăm soluția de tratare.
Este obligatoriu ca dedurizatorul să ducă duritatea la 0 °dH?
Nu neapărat.
În funcție de aplicație și de caracteristicile apei, instalația poate fi configurată astfel încât să existe o anumită duritate reziduală.
Acest lucru se poate realiza, de exemplu, printr-un sistem de amestec controlat al apei dedurizate cu o cantitate de apă brută.
Alegerea valorii finale trebuie însă făcută în funcție de analiza apei și utilizarea acesteia, nu printr-un reglaj arbitrar.
De ce petele nu dispar complet după instalarea dedurizatorului?
Pentru că dedurizatorul are un rol bine definit:
elimină duritatea, nu toate sărurile dizolvate din apă.
Este important să diferențiem:
Apa dură – conține cantități relevante de calciu și magneziu.
Apa dedurizată – calciul și magneziul au fost reduse prin schimb ionic, fiind înlocuite în principal cu sodiu.
Apa demineralizată – o mare parte dintre substanțele minerale dizolvate au fost eliminate printr-un proces destinat acestui scop.
Un dedurizator și un sistem de osmoză inversă, de exemplu, nu fac același lucru.
Ce se întâmplă cu paharele din mașina de spălat vase?
Urmele albe de pe pahare nu trebuie puse automat pe seama durității apei.
Pot fi influențate și de:
- reglajul mașinii de spălat vase;
- detergent;
- sare;
- agentul de clătire;
- programul și temperatura de spălare;
- compoziția apei.
Dacă petele apar pe toate suprafețele care intră în contact cu apa – baterii, cabină de duș, chiuvete – este util să verificăm apa.
Dacă apar exclusiv în mașina de spălat vase, trebuie verificată și funcționarea acesteia.
Un filtru obișnuit elimină calcarul?
Nu.
Un filtru mecanic poate reține nisip, rugină, sedimente și alte particule aflate în suspensie.
Un filtru cu cărbune activ are alte funcții și poate fi utilizat, printre altele, pentru reducerea clorului și îmbunătățirea anumitor caracteristici organoleptice.
Dar niciunul dintre acestea nu trebuie confundat cu un dedurizator cu rășină schimbătoare de ioni.
Calciul și magneziul care determină duritatea sunt dizolvate în apă și necesită o tehnologie adecvată pentru reducerea lor.
Cum verificăm dacă dedurizatorul funcționează corect?
Nu după petele rămase pe cabina de duș.
Verificarea trebuie făcută prin măsurarea durității înainte și după dedurizator.
Dacă apa brută are:
25 °dH
iar după dedurizare măsurăm:
2 °dH
înseamnă că echipamentul a redus aproximativ:
23 °dH de duritate.
Dacă pe sticlă mai rămân anumite urme după evaporarea apei, acestea nu demonstrează că dedurizatorul este defect.
Dacă însă duritatea măsurată după echipament începe să crească, trebuie verificată funcționarea instalației, regenerarea, consumul de sare și setările dedurizatorului.
Petele albe sunt un indiciu, nu o analiză
Aspectul apei și urmele pe care aceasta le lasă ne pot oferi informații utile, dar nu ne pot spune exact ce conține apa.
Dacă vrem să știm dacă avem apă dură, măsurăm duritatea.
Dacă vrem să știm cât sodiu conține apa, analizăm sodiul.
Iar dacă apa provine dintr-un puț sau dintr-o fântână, analiza nu ar trebui să se limiteze doar la acești parametri.
Concluzie
Nu toate petele albe sunt calcar.
În cazul apei dure, calciul și magneziul pot conduce la formarea unor depuneri aderente, care se acumulează pe suprafețe și sunt dificil de îndepărtat.
După dedurizare, calciul și magneziul sunt reduse, însă dedurizatorul nu elimină toate sărurile dizolvate. În plus, schimbul ionic introduce sodiu în apă.
Pentru fiecare 1 °dH de duritate eliminată, putem estima o creștere de aproximativ 8,2 mg/L sodiu.
Din acest motiv, după evaporarea apei dedurizate pot rămâne urme albicioase, însă acestea sunt de regulă mult mai ușor de șters decât depunerile de calcar.
Așadar, dacă după instalarea unui dedurizator mai apar pete albe, nu concluziona automat că echipamentul nu funcționează.
Măsoară duritatea apei înainte și după tratare. Valorile ne spun mult mai mult decât aspectul unei pete.
